Andreea Popa, CEO & Founder Emax Real Estate Dubai, a fost invitată la “VREAU SĂ ȘTIU” un podcast cu Cătălin Oprișan, pentru că omul, cât trăiește, învață!
Andreea Popa este o româncă de succes care le vinde celebrităților apartamente de lux în Dubai și Miami. A înființat o agenție imobiliară, iar de ani buni face afaceri importante în cele două părți ale lumii.
Cifra de afaceri a companiei pe care o conduce Andreea este considerabilă, însă pentru a ajunge la notorietatea de azi, a avut nevoie de ani buni. Ani de seriozitate, care au propulsat agenția româncei în topul preferințelor în Dubai și mai apoi în SUA.
Andreea a ajuns în Orientul Mijlociu prin intermediul partenerului său de viață. Acesta avea afaceri în zonă și de aici până la deschiderea unui business nu a mai fost decât un pas. Sintetizând, după ani întregi de muncă, putem spune că Andreea Popa a deschis piața achizițiilor românești în Dubai. A vândut locații de la 140.000 de euro până la 18.000.000, iar acum și-a lărgit orizontul comercializând locuințe și în însoritul Miami.
Piața imobiliară din Dubai a fost o necunoscută pentru români. Până în urmă cu ceva timp, nimeni nu-și închipuia că poate deveni proprietar în luxosul oraș din Orientul Mijlociu. Invitata lui Cătălin Oprișan la „Vreau să știu” a descoperit că oamenii pot cumpăra liniștiți locuințe și a demarat business-ul.
Cea mai mare surpriză pe care Andreea a avut-o a fost legată de prețurile locuințelor din Dubai: “Sistemul fiscal de acolo vine cu mari avantaje. Este de partea investitorului, care este scutit de multe taxe și impozite. Când am achiziționat primul apartament într-un complex rezidențial am făcut-o în timp ce acesta se construia. Am plătit un preț mic, foarte mic. Acum, locuințele sunt închiriate în acel complex, iar dacă vreau să le vând pot obține triplul prețului pe care l-am achitat la vremea respectivă”, dezvăluie Andreea Popa.
În momentul ales să demareze această afacere, Andreea Popa a făcut o investiție de 600.000 de euro. Cu acești bani a reușit să cumpere două apartamente. Pare o sumă mare, dar românca ne asigură că vânzarea lor astăzi i-ar aduce un profit uriaș:
„Am cumpărat două apartamente. Unul mai mic și altul spațios. Pe primul am dat 250.000 de euro și pe celălalt puțin peste 350.000. Dacă intrați azi pe cel mai important site de imobiliare din Dubai o să vedeți că ele valoarează mult mai mult. O să vedeți că doar studiourile (garsonierele) costă peste 300.000 de euro. Să știți că de multe ori, unele apartamente de aici sunt mai ieftine decât la Mamaia, spre exemplu”, mai spune femeia de afaceri din România.
VREAU SĂ ȘTIU, un podcast cu Cătălin Oprișan.